Citeam la un moment dat pe un blog celebru despre faptul că ne trăim viaţa doar în weekend. Nimic mai fals. În timpul săptămânii jobul te seacă de puteri şi ajungi sleit acasă încercând, cu greu, să îti mai faci timp să bei o bere sau să deschizi uşa frigiderului pentru a lua o bucăţică de hrană.
Din punct de vedere emoţional e şi mai greu. Timp de cinci zile pe săptămână munceşti ca un sclav pe plantaţie pentru ca la sfârşitul săptămânii să ai câteva ore, demne de filme romantice, cu persoana iubită. Poate că nu sunt singura persoană care simte lucrul acesta, dar viaţa de multe ori are chef să facă glume pe seama ta şi, în acest fel, te gândeşti din ce în ce mai mult la ceea ce vrei şi ceea ce îţi doreşti.
E mirific sentimentul când îţi iei persoana iubită în braţe şi o priveşti fix în ochi şi îi arunci din suflet un "te iubesc". Dar, pe atât de greu e când auzi un "nu pot să vin" sau "plec departe".
Mai sfâşietor este sentimentul când totul pare perfect şi dintr-o dată totul se duce în cealaltă extremă: alcool, ceartă, despărţire. Din acel punct parcă totul s-a dus. Nimic nu mai are sens şi totul în jur pare nostalgic, gri, chiar demn de o poezie bacoviană.
Cu toate că sufletul pereche e departe este în acelaşi timp aproape. O să fie în tine, în inima ta.
